Orașul Roman este cel mai apropiat oraș de Tămășeni, un municipiu cu aproximativ 50.000 de locuitori dintre care 80% sunt de religie ortodoxă și doar 10% de religie romano-catolică. Este un oraș primitor, frumos și bine organizat din punct de vedere administrativ. Acest oraș oferă posibilitați multiple locuitorilor săi cum ar fi: multe instituții de învățământ, multe companii si asociații comerciale care ofera locuri de muncă oamenilor, parculețe amenajate pentru copii, tineri, adulți și vârstnici și chiar obiective turistice.


Primele mențiuni le găsim în Letopisețul Novgorodului, datat în jurul anului 1387 si in cronica lui Nestor. Primul document intern este un hrisov de danie din 30 martie 1392. Se apreciază că numele orașului a fost preluat de la Roman I Mușat, considerat întemeietorul orașului. Romanul a fost de-a lungul istoriei sale unul din cele mai importante centre urbane ale Moldovei, fiind un oraș cosmopolit datoritǎ prezenței mai multor grupuri etnice, cuprinzând, pe langă comunitatea româneasca, comunități importante de armeni, evrei și o importantă comunitate catolică. Roman I i-a eliberat pe evrei de serviciul militar în schimbul unui impozit. Distrus în mare parte în 1467, în timpul campaniei lui Matei Corvin în Moldova, a fost refăcut de Ștefan cel Mare. Orașul Roman a fost reședința ținutului Roman și a fost reședința Țării de Jos a Moldovei. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Romanul era comună urbană, reședință a județului Roman și avea 14019 locuitori ce trăiau în circa 2500 de case. În oraș existau un seminar cu 4 clase, un gimnaziu, o școală profesională de băieți și una de fete, trei școli primare de băieți și două de fete, plus câte o școală de băieți și una de fete a comunității armenești; șase biserici ortodoxe, o capelă ortodoxă, una catolică, o biserică armenească (datând din 1809) și un spital.
La acea vreme, pe teritoriul actual al municipiului, funcționa și comuna Carol I, al cărui sat de reședință formează astăzi cartierul Nicolae Bălcescu. Anuarul Socec din 1925 consemnează orașul în continuare ca reședință a aceluiași județ și având 18300 de locuitori. În 1950, Romanul a căpătat statut de oraș regional și a devenit reședință a raionului Roman din regiunea Bacău (între 1952-1956, din Regiunea Iași). Reforma administrativă a lui Nicolae Ceaușescu din 1968 nu a reînființat județul Roman, orașul primind statut de municipiu și trecând la județul Neamț.