Istoria CNRV-ului

                      La 30 septembrie 1872 îşi deschidea larg porţile o nouă instituţie de învăţământ, ce va fi un liceu model
	 al Romanului şi al ţării. Înfiinţarea acestuia s-a datorat eforturilor locale căci, deşi Camera Legiuitoare
	 votase întemeierea şcolii la 22 ianuarie 1869, ministerul a răspuns în mai multe rânduri nefavorabil cererilor
	 locuitorilor oraşului, motivul invocat fiind acela al lipsei fondurilor. Costin Brăescu – sufletul şcolii
	 romaşcane – va întocmi un memoriu ce cuprindea o serie de propuneri, printre care:
                     – numele gimnaziului să fie „Roman-Vodă”;
                     – deschiderea să fie la 30 septembrie cu solemnitate;
                     – autoritatea comunală să numească deocamdată doi profesori (Gh. Pădure şi C.Copăcineanu).
                     Propunerile au primit aviz favorabil abia la 20 octombrie 1872. Gimnaziul a funcţionat la început în clădirea
         Şcolii nr. 1, dar aceasta devine neîncăpătoare în 1875, odată cu creşterea numărului de clase. Abia în anul
	 şcolar 1881-1882 activitatea şcolară se va desfăşura sub auspicii mai bune când întreaga clădire rămâne
	 Gimnaziului şi profesor de istorie este numit George Radu Melidon. Acesta, vreme de 28 de ani, a dat
	 strălucire acestui gimnaziu şi culturii romaşcane în general, ca fiu al urbei, absolvent al Academiei
	 Mihăilene din Iaşi, om de vocaţie umanistă şi cultură enciclopedică.
                    În 1890, prin închidere, se obţine un nou local, iar în 1897 se primeşte acordul Ministerului pentru
         construirea unui local propriu. Din 1891 va preda româna şi istoria aici Calistrat Hogaş care, în 1901, este numit
         director al acestei instituţii.
                    În 1898, cel care-i avusese la Fălticeni elevi pe Mihail Sadoveanu şi Cezar Petrescu, N. Apostol, a venit la
         Roman ca profesor la acest gimnaziu.
                    În timpul primului război mondial, clădirea şcolii a fost reachiziţionată. Unii elevi vor pleca, o parte a
         cadrelor didactice vor fi mobilizate, până în martie 1918, aşa încât, anevoie, cursurile se vor ţine în aer liber,
         şcoala funcţionând în turnul şi chiliile Episcopiei.
                    Anul 1919 e benefic urbei romaşcane, deoarece acum Gimnaziul „Roman-Vodă” devine liceul cu nume
         voievodal, străveche vatră de cultură a oraşului. Schimbându-se statutul şcolii şi având un grad superior celui de
         până atunci, intervin transformări profunde pe multiple planuri. În 1933 Ministerul aprobă liceului să preia
         şi clădirea aparţinând Şcolii Normale „Ion-Creangă”.
                    Al doilea război mondial va afecta şi buna desfăşurare a activităţii liceului. Localul şcolii este ocupat de
         un spital militar, iar personalul este evacut la liceul din Dumbrăveni, judeţul Târnava Mică.
                    La 15 ianuarie 1945, liceele „Roman-Vodă” şi „Sturza Cantacuzino” şi-au deschis cursurile, ca liceu mixt, dar
         pentru puţin timp, căci în martie cele două licee se vor despărţi.
         După război, liceul va trece prin momente grele. Impactul politic a fost puternic, dar profesorii vor depune în
         continuare o muncă asiduă pentru a menţine liceul între şcolile de prestigiu. Au existat şi perioade mai dificile,
         dar şi ani de reviriment în care calitatea procesului de învăţământ şi dotarea materială s-au îmbunătăţit.
                    După instaurarea regimului comunist, liceul îşi pierde titulatura de „Roman-Vodă”, devenind „Şcoala medie de
         11 ani”. Cu toate acestea, colectivul didactic şi elevii acestui liceu romaşcan, prin eforturi deosebite, pasiune
         şi responsabilitate, vor contribui la dezvoltarea şcolii lor, înfruntând lipsuri, abuzuri şi oprelişti.
                    În 1950 liceul dispunea de 35 camere pentru uz didactic. În 1965 se amenajează biblioteca, iar doi ani mai
         târziu se dă în folosinţă vila din curtea liceului, utilizată ca muzeu şcolar şi sediu al revistei „Şcoala Nouă”.
         Din 1970 instituţia va dispune şi de un internat cu 208 locuri.
                    În 1971 liceul îşi recapătă blazonul muşatin – „Roman-Vodă”. În ciuda greutăţilor cu care s-a confruntat,
         liceul a crescut an de an datorită unui corp didactic valoros. Anul 1972, centenarul şcolii, este un an de bilanţ
         şi privire retrospectivă a tot ceea ce a jalonat un drum parcurs de la înălţimea unui veac cu împlinirile şi
         umbrele sale, cu miile de elevi şi sutele de profesori care au edificat deopotrivă un lăcaş de spiritualitate
         romaşcană de certă valoare, dar şi pentru a desprinde concluzii şi a întocmit planuri pentru viitorul inaugurat cu
         ocazia acestui jubileu.
                    Toţi cei care au trecut pragul Liceului „Roman-Vodă” în acest secol şi-au adus o contribuţie demnă de
         apreciat pe oriunde i-au purtat paşii vieţii şi, chiar dacă, din anumite motive, n-au putut fi toţi prezenţi la
         strigarea catalogului centenar, fiecare în parte poartă mândria că aparţine acestui liceu „etalon”.
                    După cum se observă, Liceul „Roman-Vodă” a contribuit la realizarea intelectuală a multor tinere generaţii.
         S-a format renumitul spirit „roman-vodist”, care a solidarizat peste ani generaţii de elevi, absolvenţi şi
         profesori.
                    Şi, după decembrie 1989, liceul, intrând pe un nou făgaş, a oferit absolvenţilor posibilităţi mari de realizare.
                    În urma demersurilor conducerii liceului, începând de la 1 septembrie 2001, Liceul „Roman-Vodă” devine
         Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, ca o recunoaştere a meritelor trecute şi ca un imbold pentru viitor.
                    Colegiul Naţional „Roman-Vodă” a fost şi rămâne un izvor de cadre temeinic pregătite, liceu făuritor de
         personalităţi şi sculptor de caractere. O confirmare o constituie numeroşii elevi olimpici, laureaţi pe plan
         naţional dar şi internaţional, precum şi colectivele de elevi care, după terminarea liceului, acced in integrum în
         învăţământul superior.
         GARABET IBRĂILEANU – profesor universitar la Universitatea din Iaşi, critic şi istoric literar. Membru post mortem
         al Academiei Române
         PANAITE MUSOIU – prozator, eseist
         CEZAR PETRESCU – romancier
         EDGAR ISTRATY – interpret operă, unul din întemeietorii Operei Române
         D.D. BOTEZ – profesor la conservatorul din Bucureşti, compozitor şi dirijor, membru al Academiei Române
         JEAN MIHAIL – regizor film, pionier al cinematografiei româneşti. A scris cartea “Filmul românesc de altă dată”
         NĂDEJDE N. VASILE – general, cu lucrări de istoria armatei române
         IONESCU I. DIMITRIE – doctor docent în bacteriologie, directorul Institutului central antirabic “Victor Babeş”,
         membrul al Academiei Române
         VIRGIL GHEORGHIU – pianist, compozitor operă, profesor la Conservatorul din Iaşi
         MIHAI BURADA – compozitor
         MIHAIL JORA – compozitor
         HEROVANU EUGEN – ziarist, profesor la Facultatea de Drept din Iaşi şi Bucureşti
         PAUL CIUNTU – compozitor, autor de lucrări
         BĂDĂRĂU ALEXANDRU – doctor în drept la Paris
         CONSTANTIN ISACHE – pictor
         OCTAV DESSILA – romancier şi dramaturg
         KAPRI I. A. MARCEL – profesor la Institutul de Medicină şi Farmacie din Iaşi
         TACHE SOROCEANU – pictor
         BADENSCHI TH. GHEORGHE – profesor la Universitatea din Cluj
         SILBERG EM. ALEXANDRU – profesor de chimie la Universitatea din Cluj
         CARDAŞ GH. GHEORGHE – istoric literar
         GAJDZINSCHI A. EMIL – profesor la Institutul Politehnic din Iaşi
         IOAN TESTIBAN – istoric, arheolog şi profesor la Liceul “Roman-Voda”
         FEIDER I. ZIEMAN – profesor la Facultatea de Biologie din Iaşi
         IONEL GHICA – profesor la Conservatorul din Iaşi
         DIDILESCU P. IOAN – profesor de filosofie la Universitatea din Bucureşti
         MANOIL L. ADOLF – doctor în filosofie la Paris
         NAE ROMAN – actor
         G. BUICĂ – dramaturg, compozitor
         STANCA M. IOAN – sculptor
         HORUNNG F. DIMITRIE – pictor
         MAX BLECHER – poet şi romancier
         BOGDAN GHEORGHIU – architect, pictor, profesor universitar la Institutul de Arhitectură din Bucureşti
         VIRGIL PETROVICI – specialist de recunoaştere internaţională în domeniul tehnicii şi esteticii
         iluminatului în televiziune
         DAN MARCOCI – regizor film
         ALEXANDRU RADU TIMOFTE – fost senator, fost director S.R.I.
         VALERIU CĂPĂŢÂNĂ – electronist, profesor universitar la Bucureşti, în prezent în Canada
         GHEORGHE MITRU – regizor teatru
         IOAN STAFIE – grafician
         ALEXANDRU MUSTEA – profesor universitar, poet, dramaturg, avocat
         OCTAV ANGHELUŢĂ – pictor
         GHEORGHE ILIESCU – pictor
         GHEORGHE APOSTU – pictor
         CORNELIU AILINCAI – pictor, profesor la Academia de Artă Plastică din Cluj
         GHEORGHE ANDREESCU – PICTOR
         ION STANCA – sculptor
         ILIOI CONSTANTIN – profesor universitar Facultatea de Matematică Iaşi
         TANSANU IOAN – profesor, doctor în medicină la Paris, membru correspondent al Academiei de Medicină din
         New York
         RICHARD STEIN – compozitor, a compus printre altele „Sanie cu zurgălăi”
         SECOSANU ADRIAN – pictor
         LUDOVIC ANTAL – actor
         SANDU STICLARU – actor
         GRIGORAS GH. NECULAI – doctor în istorie, cercetător la Institutul de Istorie şi Arhitectură al Filialei
         Academiei – Iaşi
         GAVRILESCU CORNELIU – profesor la Facultatea de Medicină Iaşi
         RAIANU MIRCEA – autor de culegeri de matematică
         GRECU A. TITUS – profesor la Institutul Politehnic Iaşi
         DENISCHI M. AUREL – profesor la Facultatea de Medicină Bucureşti
         BĂRBOI VASILE – general
         BELOUSOV VITALIE – profesor doctor, fost rector al Universităţii Tehnice Iaşi, 123 brevete în Romania, Franţa,
         SUA, Italia, Germania, Elveţia, 5 ordine europene şi de stat: Meritul European, Meritul Curtoazia Europeană,
         Cavaler al Ordinului Meritului Inventiv Belgia, Ofiţer al Ordinului Meritului Belgo-Spaniol, Ofiţer al Ordinului
         Meritul Inventiv Belgia, Membru de Onoare cu Placheta de Aur al Academiei Europene de Arte, Membru al Academiei
         Internaţionale pentru Industrie şi Comerţ Palermo-Italia, Doctor în Inventică la Academia Culturală Internaţională
         Madras-India, 33 medalii de aur şi 11 medalii de argint şi bronz la Viena, Geneva, Bruxelles, Iaşi, Barcelona,
         Varna, Pittsburg, Bucureşti, Casablanca
         ION HOPU – architect, profesor universitar la Institutul de Arhitectură Bucureşti
         MIHAI FLORESCU – inginer chimist, fost ministru
         NITU GH. ANTON – doctor în arheologie, cercetător la Institutul de Istorie şi Arheolegie al Filialei Academiei din Iaşi
         SILVIU RODA – poet, prozator
         ZAMFIR I. GHIŢĂ – profesor doctor docent la Institutul de Medicină şi Farmacie Iaşi
         VLAD AUREL – pictor, profesor Liceul „Roman-Vodă”, profesor decan al Academiei de Arte Plastice Bucureşti
         ALEXANDRU VÂRCOLICI – cântăreţ la operă
         SCARLAT PORCESCU – autor al multor opere cu caracter istoric
         TIBA I. IOAN – profesor la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
         MIRCEA VASILESCU – inginer SUA, vicepreşedintele comisiei americane pentru hidrocentrale
         LAZĂR ALDO – profesor universitar în SUA
         ILIESCU A. ANDREI – profesor doctor, I.C.E.F. Bucureşti
         TEODOROVICI GRIGORE – profesor la Facultatea de Medicină Iaşi
         BOGDAN GHEORGHIU – profesor
         TOMOZEI IONEL – profesor la Institutul Agronomic „I. Ionescu de la Brad” Iaşi
         TOADER DUMITRACHE – inginer, fost director general Petrotub S.A. Roman, director Mecanica Ceahlău P. Neamţ
         TONILA VASILE – inginer, fost director Uzina de Ţevi Roman
         CONSTANTIN HARJEU – amiral
         CARAMFIL GHEORGHE – inginer, fost ministru
         SPINEI FANICA – profesor universitar la Institutul Politehnic Bucureşti
         AGACHI NECULAI – inginer, ministru
         MIHĂILĂ ERONIM – astronom, profesor Universitatea din Bucureşti
         MIHĂILĂ GHEORGHE – chimist în SUA
         GHEORGHE MURARESCU – profesor universitar de matematică la Univeristatea din Craiova
         ION ILIESCU – filolog, profesor universitar la Universitatea din Timişoara
         DĂNILĂ GHEORGHE – actor
         RUGINĂ ANDREI – profesor universitar Facultatea de Matematică Iaşi
         GHERASIM ZENOVIC – inginer, conferenţiar la Academia Militară Bucureşti
         VASILE SIMIONAS – fotbalist internaţional, antrenor de Divizie A
         DUMITRU SAVIN – pictor
         VICTOR STANCIU – pictor
         CONSTANTIN HORIA – pictor
         CONSTANTIN NENEA – pictor
         CRISTIAN CONSTANTINESCU – profesor universitar, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi
         VIOREL CHIRILĂ – profesor universitar Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi
         VIORICA CONSTANTINESCU – profesor universitar Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
         MARIA LUNGU – profesor universitar Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi
         PAL CRISTEA – profesor universitar
         PETRU MIRONESCU – profesor universitar, Universitatea Ohio
         ANCA POPLICHER – profesor universitar Universitatea Ohio
         LILIANA ROTARU – doctor în matematică la Universitatea Leiden-Olanda
         SORIN SOLOMON – profesor universitar, Universitatea Ierusalim
         VIOLETA LEOREANU – profesor universitar Universitatea „Al.I.Cuza” Iaşi
         LAURA COLONESCU – profesor universitar
         CRISTIAN ILAC – specialist în tehnologia aero-spaţială, NASA, SUA
         DANIEL CONDURACHI – profesor universitar Facultatea de Electronică Iaşi
         GEORGIANA SAUSER – profesor universitar Facultatea de Medicină şi Farmacie Iaşi
         DANA COSTIN – expert UNICEF, profesor universitar la Facultatea de Psihologie
         RADU MOŢOC – profesor la Facultatea din Galaţi, publicist
         ANDREI DIMITRIU – director general al Filarmonicii GEORGE ENESCU, Bucureşti
         STAFIE TRAIAN – arhitect la Paris
         CARMEN DIACONU – doctor în filosofie, profesor universitar
         MIHAI BARLIBA – ambasador
         MURARESCU GHEORGHE – profesor universitar la Facultatea de Matematică Craiova
         VASILE BĂRBOI – general colonel
         DUCU RUGINĂ – profesor universitar Facultatea de Matematică Bucureşti
         ADRIAN DIMA – profesor universitar, decan la Facultatea de Mat. Ştiinţifice şi Energetice, Universitatea 
         „GH.Asachi”, Iaşi
         CHIRIAC TRAIAN – medic la Spitalul Militar Iaşi, şef secţie
         GHEORGHE A. M. CIOBANU – fost profesor la Liceul „Roman-Vodă”, scriitor, eseist, membru al Uniunii Scriitorilor
         VIOLETA LĂCĂTUŞU – fost profesor la Liceul „Roman-Vodă”, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România
         SORIN DIMITRIU – profesor universitar, vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie
         DAN LAURENŢIU LEOREANU – profesor de matematică, primarul municipiului Roman
         DAN IOAN CĂRPUŞOR – inginer, fost primar al municipiului Roman
         LIVIU DĂNCEANU – dirijor, compozitor, muzicolog, autor de numeroase lucrări de muzicologie
         ANDREEA MARIN – prezentator TV şi ambasador UNICEF
         SORIN OVIDIU VÂNTU – om de afaceri
         OVIDIU NAHOI – redactor-şef adjunct la ziarul „Adevărul”
         IANCU IULIAN – inginer, senator
         MARIANA IONESCU – conferenţiar universitar doctor la Universitatea Politehnică Bucureşti
         NEAMŢU ELENA – conferenţiar, doctor în ştiinţe, Facultatea Politehnică Bucureşti
         BOGDAN GHEORGHIU – arhitect, profesor universitar la Facultatea de Arhitectură, Bucureşti
         IONAŞCU GHEORGHE – arhitect, preşedintele Societăţii de Arhitectură şi Urbanism, conferenţiar doctor
         GHEORGHE DĂNILĂ – actor
         MARIUS BĂCESCU – profesor universitar, membru titular şi fondator al Academiei Oamenilor de Ştiinţă
         FLORIN BRATU – preşedinte şi director general al Asociaţiei Export-Import România
         OSIAC VLADIMIR – istoric, profesor universitar Universitatea Timişoara
                    Lista ar putea continua cu zeci şi sute de nume ale specialiştilor din varii domenii, doctori în ştiinţe,
         profesori universitari, cercetători, artişti aflaţi în străinătate sau în ţară de la care veştile spre şcoală
         întârzie din modestie sau din carenţe de comunicare.