Hobby-uri

Majoritatea hobby-urilor mele presupun arta...

Cititul

Gusturile mele în materie de literatură variază, de aceea, atunci când îmi aleg o nouă carte de citit, nu am niciun fel de criteriu: fie că e veche, contemporană, de iubire, istorică, singurul lucru care contează pentru mine este să fie o carte reală. Am încercat de multe ori cititul online, dar pentru mine nimic nu câștigă în fața mirosului de hârtie și texturii paginii. Mereu țin pasul cu autorii mei preferați (John Green, Rainbow Rowell, Rick Riordan), dar mă interesez și de clasice (universale, tradiționale românești etc.).

Muzica

Rareori nu ascult muzică: în timp ce îmi fac temele, când merg la școală, uneori chiar și când mănânc, am grijă să se audă o melodie pe fundal. Asemenea literaturii, gusturile mele muzicale nu încap într-o singură cutie. Câteva din preferințele mele includ muzica hip-hop, pop, R&B și rock. Fiind inspirată de artiștii pe care îi ascult, am început să cânt la ukulele, iar sper că în viitor voi cânta cu ușurință la acest instrument.

Filmele

În fiecare săptămână îmi fac timp pentru cel puțin un film. De obicei apreciez cel mai mult calitatea și efectele vizuale, așa că prefer să văd filme cât mai recente, dar dacă au un subiect interesant, pot aprecia și filme mai vechi. Poate părea copilăresc, dar filmele mele preferate sunt cele animate, pentru că sub acel strat infantil și jucăuș, au o semnificație foarte interesantă și uneori greu de observat.

...dar nu se limitează doar aici!

Jocurile logice și de strategie

În timp ce unele hobby-uri mă ajută să îmi relaxez mintea, uneori simt nevoia opusului: să o antrenez, să o pun la încercare. Jocurile logice sunt instrumentul perfect pentru acest lucru. Îmi place să găsesc soluții, să fac conexiuni, prin jocuri atât pentru o persoană (mahjong, sudoku) cât și pentru jucători multipli (șah, remi).

Călătoritul

Deși nu am foarte mult timp să călătoresc, încerc să o fac cu orice ocazie. Atunci când o fac simt că mă reinventez, expunându-mă unor tradiții și obiceiuri diferite, cunoscând oameni noi sau aflând informații interesante. Locul preferat pe care l-am vizitat este Delta Dunării: am învățat lucruri noi despre fauna și flora României explorând-o, iar astfel mi-am plănuit ca în viitor să văd medii naturale cât mai variate.
Română (Romanian) Engleză (English)